În urmă cu o anumită vreme,
Când inima în mine prinse-a geme,
Simțindu-mă un fiu rătăcitor, pierdut,
Un semn de la Cel veșnic am cerut.
Îngenuncheat, înlăcrimat, privind în sus,
Prin rugăciune, Tatălui ceresc i-am spus:

"Dă-mi doar un semn că încă mă iubești...
Și că mă ierți, că-n casă mă primești! ...
Mă ia în brațe, strânge-mă la piept,
Acesta-i semnul pe care-l aștept... . .
Căci mi-a lipsit îmbrățișarea Ta,
Prezența Ta, pacea și Dragostea! ... "

Astfel, zdrobit în suflet, m-am rugat
Dar semnul s-a lăsat mult așteptat,
Sau, cel puțin, așa l-am perceput,
Nu însă și Cel fără de-nceput!
El are timpul Său, în ceruri, sus
Și de acolo, cu putere, mi-a răspuns!

Mi-a dat numai un semn, cum i-am cerut
Când mă simțeam al nimănui, pierdut:
Mi-a arătat într-o clipită, cum stătea
Îngerul morții pregătit ca să mă ia!
Lipsea o clipă pân' s-ajung în mâna lui
Dar mă salvă-ndurarea Domnului!

Preț de un sunet totul s-a oprit
Când El din ceruri a intervenit,
Căci hotărî să mai rămân, să pot lucra,
Jos, pe Pământ, rodind spre slava Sa!
Și iată cum răspunse Domnul meu
Căci pentru El nimic nu e prea greu!

Când Dumnezeu din cer îți dă un semn,
Nu e pentru că meriți sau ești demn,
Ci doar ca El să fie proslăvit
Și ca să-ți spună că mai ești iubit!
Dar tu? Te-adăpostești în mâna Lui?
Mai ești și azi copilul Domnului?

Mai stai oare sub ocrotirea Sa
Ca să-ți răspundă când Îl vei chema?
O, nu uita, căci chiar de-ți este greu
Când ești al Său, te-aude Dumnezeu!
De-L ai pe El, tu ești asigurat
Și-aici dar și în cerul minunat!